Porți în tine memoria primordială.
Nu te poți rupe de dureri, de pietre,
de rugi, de răstigniri,
de natura întipărită grav în inima
a zeci de generații care s-au succedat,
care se vor succede,
de atingerea fluturelui pe gene,
de viermii care se-mbuibă
din carnea ta,
din mușchii inimii,
din zbârciturile creierului.

Numai templul memoriei rămâne intact,
în zidurile lui șoarecii nu pot săpa tranșee.
De granitul său se lovesc ecourile iubirii, ale tristeții, ale resemnării,
ecourile a tot și a toate,
a celor rostite și a celor nerostite,
a celor trăite și a celor netrăite,
ecoul vieții care zvâcnește în tine.